De ce este necesară transcrierea actelor de stare civilă emise în străinătate
|
Actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite la autorităţile străine, au putere doveditoare în România numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă române.
Cetăţeanul român are obligaţia ca, în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a certificatului sau extrasului de stare civilă să ceară transcrierea acestor acte la Serviciul Public Local de Evidenţă a Persoanelor sau la Primăria unităţii administrativ-teritoraile în a cărei rază domiciliază.
A T E N Ţ I E
părinţii care nu declară/ înregistrează, în termenele legale, naşterea vor plăti amendă cuprinsă între 100 –200 lei
|
1. Ce trebuie făcut în străinătate
|
-
în prima fază, părinţii copilului înregistrează naşterea la autorităţile competente din străinătate
-
certificatul/ extrasul de naştere va cuprinde, obligatoriu, numele şi prenumele copilului precum şi ale părinţilor acestuia, data şi locul naşterii etc;
-
IMPORTANT, la primirea certificatului/ extrasului de naştere, acesta SE VA CITI, astfel încât informaţiile înscrise în acest document să corespundă întocmai cu datele de identitate corecte ale celor 2 soţi. Dacă constataţi că există greşeli insistaţi la emitent să le corecteze
-
certificatul/ extrasul de stare civilă va fi APOSTILAT la autorităţile competente ale statului care a încheiat căsătoria (în străinătate), pe cheltuiala şi efortul persoanelor interesate (vezi aici informaţii referitoare la APOSTILLE).
|
2. Ce trebuie făcut în România
|
Transcrierea certificatelor şi extraselor de stare civilă se efectuează cu aprobarea primarului, în baza avizului prealabil al D.J.E.P. Prahova.
-
în termen de 6 luni, tatăl ori mama copilului sau un împuternicit cu procură specială (după caz – simplă, cu apostille, supralegalizată) să solicite la Primăria locului de domiciliu al oricăruia dintre părinţi TRANSCRIEREA certificatului/ extrasului de naştere
În acest sens se vor face următoarele:
LA TRADUCĂTOR AUTORIZAT
-
se traduce în integralitate certificatul/ extrasul de naştere, emis în străinătate;
-
documentul din străinătate se ataşează la traducerea efctuată
LA NOTARUL PUBLIC se legalizeaza
LA XEROX
-
se execută fotocopii de pe:
-
cartea de identitate a mamei şi tatălui – dacă sunt cetăţeni români; (paşaportul/ actul de identitate, emis în străinătate – pentru cetăţeanul străin);
-
certificatul de căsătorie al părinţilor (dacă ei sunt căsătoriţi);
-
certificatele de naştere ale ambilor părinţi (dacă nu sunt căsătoriţi).
|
Acte necesare
(se vor citi cu atenţie indicaţiile de mai sus)
|
-
Certificatul/ extrasul de naştere, cu APOSTILLE, emis de autorităţile competente din străinătate, care să cuprindă numele şi prenumele copilului, respectiv al părinţilor acestuia – original şi copie legalizată (la notar);
-
cu APOSTILLE*, (conform Convenţiei de la Haga) – aplicat fie pe faţă sau verso la certificat, fie sub forma unei anexe (se obţine în străinătate, ex. – Prefectură, Secretarul de stat);
-
Traducerea certificatului/ extrasului de naştere, făcută în România, la traducător autorizat şi legalizată la notar/ în străinătate, cu apostille – original;
-
Cărţile de identitate ale părinţilor (paşaport/ act de identitate pentru cetăţenii străini);
-
Certificatul de căsătorie al părinţilor (emis în România) – original şi copie – dacă sunt căsătoriţi, de naştere al acestora – dacă nu sunt căsătoriţi;
-
Declaraţie privind stabilirea domiciliului pentru copil, când părinţii au adrese diferite (se face la starea civilă);
|
Legislaţie aplicabilă
|
-
Legea nr. 119/ 1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată cu modificarile şi completarile ulterioare;
-
Hotărârea Guvernului nr. 64/ 2011, pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă;
-
Codul civil, Legea nr. 287/ 2009, republicată;
|
Important de ştiut
|
Ce înseamnă noţiunea de a transcrie potrivit dicţionarului
TRANSCRIE, transcriu - a scrie din nou (pe altă foaie) un text fără modificări, a face o copie scrisă; a copia. , A înscrie, a înregistra, a copia un act, o convenţie etc. într-un registru public special.
Cetăţenii români care nu au avut niciodată domiciliul în România
Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani
-
solicită transcrierea certificatelor de naştere în nume propriu, asistaţi de unul din părinţi
-
în cazul în care părinţii au domicilii diferite în ţară, primăria competentă pentru transcrierea certificatului poate fi oricare din cele două primării pe raza cărora au domiciliul părinţii
Minorii sub 18 ani, ai căror părinţi au domiciliul în străinătate
-
solicită transcrierea certificatelor de naştere în nume propriu, asistaţi de unul din părinţi
-
depun cererea de transcriere a certificatelor de naştere la primăria ultimului loc de domiciliu avut de părinţi în România, iar în cazul în care au avut domicilii diferite, la ultimul domiciliu al unuia dintre părinţi.
Persoanele care fac dovada cetăţeniei române cu certificat de cetăţenie
Dacă fac dovada domiciliului în România cu permis de şedere temporară emis de O.R.I.*
* O.R.I. = Oficiul Român pentru Imigrări - Biroul pentru străini
Dacă fac dovada domiciliului în România cu permis de şedere PERMENANENTĂ emis de O.R.I.*
|